AUTOBUZ DECAPOTAT GAZ-51 (1:43) imbunatatiri
Autobuzul decapotat GAZ-51 la scara 1:43, deAgostini colectia Avtomobili na slujbe, Rusia/Ucraina, a fost supus unor numeroase interventii de infrumusetare.
Mai ales ca de acest autobuz ma leaga amintiri strasnice din copilarie.
Mama mea a lucrat multa vreme ca si PMC (personal muncitor civil) in Ministerul Armatei. La un moment dat, dupa cum erau indicatiile de partid, a lucrat o vreme intr-o unitate militara undeva la Corbu. Fireste ca vara eram transferat si eu la locuinta ei de serviciu. Si pentru ca mama ma iubea foarte tare, ma mai scotea in oras fie la Constanta, fie la Navodari.
Asa se faca ca o data, pe cand aveam vreo trei-patru ani, am mers la oras sa imi cumpere un camion frumos din plastic. Drumul se facea cu un autobuz TV, care mereu ramanea blocat cu cureaua rupta. Drumul de tara trecea la un moment dat printre lacurile Corbu si Tasaul, vreo 2 kilometri, un drum ingust si periculos pe o dunga de pamant care despartea lacurile. Uneori lacurile se revarsau si drumul era inundat pe alocuri. Soferii se descurcau cu greu si conduceau din memorie si ghidati de rarele balize pe care le mai montau militarii.
Amintirea mea se leaga de un moment in care pe drumul acesta inundat fiind, calatorind cu un TV, acesta nu a mai putut inainta prin apa cu defectiuni severe la motorul buclucas. Atunci, am ramas in apa cateva ore pana a venit un alt autobuz in care am fost transferati. Multe nu imi amintesc pentru ca eram foarte mic, dar cert este ca era ca si macheta mea cea noua, GAZ 51, unde am fost transferat pe brate de catre militari.
Apoi, masina s-a urnit prin ape in murmurul si crucile facute in graba de catre calatori. In autobuz erau si cadre militare de la unitate, dar si numerosi civili din Corbul de Sus sau de Jos, cine mai stie…
Si cand toata lumea murmura, sau tipa, depinde cum zmucea autobuzul, eu eram cel mai fericit si ma jucam cu camionul pe marginea unde se puneau coatele, care era cumva o banda maro de lemn crapat. La o zdruncinatura masinuta mi-a scapt din mana si a cazut in apa. Fireste ca eu am inceput sa urlu, mama sa imi carpeasca palme si lumea sa strige la sofer sa opreasca. Babele se opuneau vehement!
Soferul, un militar inimos, a oprit si dat inapoi spre dezacordul babelor din masina si spre amuzamentul militarilor. Cineva mi-a pescuit din apa, cu ceva, cisterna mea de plastic care plutea linistita si apoi cursa a fost reluata. Acasa am fost foarte bine urecheat pentru nazdravania mea…
Ei bine, cum sa uit asa ceva. Va imaginati ca la primirea acestui dar din partea prietenului Peter, inima mea a tresarit! Doamne cum au navalit amintirile, parca a fost ieri.
Astfel ca nu am rezistat si am supus macheta unor interventii, mai ales ca avea ceva defecte. In primul rand lipsea stergatorul de parbriz. Apoi parbrizul si geamurile din fata erau montate hidos si asimetric.
Dupa ce am corectat pozitia geamurilor, am revopsit interiorul. Am facut bancile maro, dupa cum mi le amintesc si manerele scaunelor nichelate. Bordul de asemenea era maro.
Volanul a capatat spitele nichelate conform amintirilor. Stergatorul de parbriz l-am confectionat din piciorus de led si totodata am realizat si cutia motorasului care ar fi trebuit sa fie pe rama de sus a parbrizului.
Am mai nichelat barele fata/spate si esapamentul. La final am mai corectat pe ici pe colo, pe unde era sarita vopseaua. Pata de superglue de la oglinda nu am putut sa o inlatur, in schimb am argintat sticla oglinzii. Apoi am facut si prelata pliata cu gri, dupa cum am vazut in revista care insoteste macheta.
La final, inca un DeAgostini corectat in Atelierele PanArin, este gata sa infrunte istoria din vitrina cu amintiri.
Leave a response!