Home » Alte lucrari

MAN-ul de vacanţă – 3

30 December 2012 One Comment 4,214 vizualizări

Lucrul a continuat la montarea accesoriilor motorului si ale sasiului. Fireste ca am insistat cu metoda debavurarii si am incercat pe cat posibil inlaturarea sau diminuarea liniei de turnare a pieselor. Spre exemplu la rezervor a fost destul de dificil, pentru ca matrita prezinta neajunsuri mari. De mare folos mi-au fost pozele realizate cu migala si atentie si postate de colegii modelisti Mircea si Iulian, mult mai priceputi decat mine, dar care m-au inspirat acolo unde desenele erau dubioase. Functia macro scoate in evidenta toate detaliile si astfel am putut sa fiu mult mai precaut si mai atent la piesele montate, ca sa dea bine si sa nu se vada punctele de injectare, de legatura cu scheletul de turnare, precum si liniile de bavura ale imbinarii matritei. Multumesc inca o data Mircea si Iulian pentru lucrarile de pionierat ale modelului, postate in pozele bine realizate! Sper sa nu ma fac de ras si eu cu pozele mele nu tocmai reusite. Am incercat sa fac poze din mai multe unghiuri in speranta ca vor folosi cuiva, asa cum mi-au folosit mie cele ale distinsilor colegi de pasiune.

Am continuat cu montarea casetei de directie si a puntii din fata, apoi am vopsit jantele si am montat o parte din tubulatura de esapare si din accesoriile motorului. Am vopsit aripile spate cu negru mat si barile de fixare ale acestora cu rosu. Apoi am ajustat interioarele jantelor astfel incat toate rotile sa se roteasca super-lejer in lagarele lor. Am pregatit si suporturile cu lampile de semnalizare din spate, vopsind cutiile semnalizatoarelor tot cu negru mat. Sticla se va vopsi la urma. Dupa montarea tubulaturii de apa si aer, le-am vopsit tot cu negru mat, imitand cauciucul, pentru astuparea lipiturilor si a liniilor debavurate. In rest, migala multa, dar si muuulta satisfactie si placere.

One Comment »

  • Piniuli said:

    Pana aici e superb. Hai cu cabina 🙂 . Spor!

Leave a response!

Adăugați un comentariu mai jos pe tema materialului prezentat.

Fiți amabili. Nu înjurați. Rămâneți pe topic. Fără spam.