Volga M24 – Militia anilor ’70
Desi nu am gasit poze pe internet, memoria imi este proaspata in ceea ce priveste aceasta magnifica masina, cu care militienii anilor 70 se foarte mandreau la sosea. Ma leaga amintiri multe de aceasta varianta a rusoaicei. Locuiam la Constanta, intr-o casa mare, nationalizata de comunisti, a familiei mele, in care noi mai aveam doar 2 camere, in restul de opt fusesera bagati chiriasi de la armata si de la partid. Mai tarziu a fost cazat si un militian, om matur, casatorit, originar din Cumpana, care locuia cu sotia si baiatul sau Narcis in una din camerele luate de comunisti. Nu pot uita ce mandru a venit el acasa in ziua in care a capatat in locul unei Dacia 1100, o frumoasa Volga M24 inscriptionata cu Militia.
Langa noi, era un garaj al celor de la Curatenia Orasului, Gospodarirea Comunala se chema. Cum in curtea noastra nu putea sa tina masina, el o parca in garajul vecinilor, iar eu, de la geamul camerei mele, vedeam direct peste gardul garajului. Acolo admiram minunea ore in sir si o desenam pe toate hartiile. Pana la urma, nenea Traian – militianul, ne-a plimbat cu masina, pe mine si pe fiul sau, pana la localitatea Cumpana, locul sau de bastina. A fost o calatorie memorabila, care mi-a marcat copilaria. Din ziua aceea si pana prin clasa a VIII-a, am visat sa ajung militian si sa conduc o asemenea masina. Nu pot sa uit faptul ca avea un girofar imens, mult mai mare decat al celor de pe Volga M21 sau de pe Dacia 1100, precum si “gramofonul” imens de pe plafon, a care am zbierat in Cumpana pana ne-a dat jos tatal lui Narcis, prietenul meu!
Asadar am tinut neaparat, inca de la aparitia colectie DeAgo, ca in momentul in care voi avea minunea de Volga M24, sa-mi rasplatesc amintirile cu o replica a acelei masini. Fireste ca nu am uitat nici un detaliu, inclusiv numerele de inmatriculare. Daca am reusit sau nu, doar cei care isi mai amintesc de magnifica militie Volga M24, mai pot spune ceva! Eu unul sunt foarte fericit ca o am!
Leave a response!