GAZ 69 pompierii din colectia DeAgostini Rusia
Astazi am avut doua motive sa fiu bucuros. Primul, a fost acela a avea in vizita un bun prieten de pe facebook, un om care apreciaza lucrarile mele si care a dorit sa ma viziteze pentru a vedea pe viu garajele PanArin. Al doilea motiv de bucurie l-a constituit darul adus de acest amic, un minunat GAZ 69 de pompieri, vehicul dupa care am tanjit mult, (si chiar nu stiu cum de l-a nimerit prietenul Peter), care se ocupa de saune si a carui pagina va invit sa o vizitati. Aveti ce sa vedeti acolo, ce minunatii face si dumnealui. Fireste ca imediat dupa plecarea prietenului, am trecut la verificarea temeinica a frumosului pompier rusesc. Foarte bine realizat, ceva mai atent lucrat decat modelul pentru Romania. Prelata excelent reprodusa, la fel si detaliile de pe capota, clesti, balamale, sigurante, care, desi nu sunt vopsite, constituie totusi detalii evidente. Proiectorul este chiar spectaculos. Si scarile cu tuburi de pe plafon sunt bine lucrate, desi nu pre inteleg ce contin in partea din fata, ca legatura intre tuburi. Am remarcat imediat lipsa oglinzilor retrovizoare si pozitionarea la fel de incorecta ca la M 461 a carligului de remorcare din spate. In rest, masinuta arata mult mai bine decat M 461 sau decat GZ 69 facut pentru noi.
Imediat am trecut la actiune. Am vopsit in negru treptele masinii, si am conturat tot cu negru elementele de pe capota. Dupa ce am pozitionat vertical si corect carligul de remorcare, l-am vopsit cu argintiu, la fel si carligele din fata si manerele usilor. Am mai argintat si esapamentul si am admirat cu ocazia asta si sasiul ceva mai bine detaliat decat la modelele enumerate mai sus. In linii mari, o macheta frumoasa care se adauga cu cinste la Departamentul de Pompieri Prognosis. Multumesc din suflet Imre pentru darul tau. Chiar a fost o surpriza foarte mare si foarte frumoasa pentru mine. E o masina pe care mi-o doream si pe care o indragesc mult, mai ales ca pe una ca aceasta am facut scoala de soferi in armata.
Leave a response!