Home » Tunare Masinute

Pâinea noastră cea de toate zilele…

28 May 2013 No Comment 2,934 vizualizări

…, era adusă cândva cu Dacia papuc. După revoluție, mulți din intreprinzătorii care au deschis brutării s-au confruntat cu problema transportului ieftin de pâine la punctele de vânzare. Diverse firme mecanice au început să transforme la comandă papucurile Dacia, aflate la îndemână, dotându-le cu diverse bene de transportat pâine, în general de producție proprie. Nu erau încă legile care să reglementeze transportul igienic de produse alimentare, atât de stricte ca în zilele noastre. Un astfel de papuc transformat aducea pâinea nouă, turcească deja, la magazinul din Tomis Nord, aflat în vecinătatea locuinței mele de atunci, la BL. T 11 de pe Bulevardul Tomis. În memoria acelor vremuri, am reprodus vehiculul artizanal care venea zilnic în cartier cu pâîne turcească. Bena am realizat-o din forex de 1,2 si 3 mm si din ABS de 1 mm grosime, si imită tipul de ladă făcut din panouri de aluminiu legate cu corniere diverse, așa cu îmi amintesc eu că arăta mașina de pâîne turcească! Cu timpul, aceste mașini au fost înlocuite mai întăi cu alte dacii cu bene din fibră de sticlă și mai apoi cu vehicule specializate, aduse din import. Îmi amintesc că era și un ARO cu o modificare similară.

Leave a response!

Adăugați un comentariu mai jos pe tema materialului prezentat.

Fiți amabili. Nu înjurați. Rămâneți pe topic. Fără spam.