Home » Tunare Masinute

Rulota cu Sauna Ibek la Amara

16 November 2013 No Comment 3,620 vizualizări

Ca ne dorim o vacanta, asta este foarte clar! Dar trebuie sa ne gandim si la sanatatea noastra. Drept urmare, meseriasii de la Atelierele PanArin au combinat aceste deziderate si au conceput Rulota cu Sauna! Astfel, rulota trimisa pentru documentare si reproducere, model  niewiadów ,  aparuta in Numar special polonez, Kultowe Auta, deAgostini de catre amicul Peter, alias Ibek Saune, a fost mai intai supusa studiului amanuntit si dupa descoperirea si identificarea micilor neajunsuri de fabricatie deagostiniana, s-a trecut mai intai la scanarea si conservarea proiectului in vederea reproducerii in industria locala Slobozia. Apoi, s-a procedat la imbunatatirile aferente, asa cum sta bine unui atelier care se respecta si acre nu se multumeste cu o macheta morbida la interior.

Mai intai a fost indepartata luneta pentru a se putea interveni asupra bintului filetat de prindere  a sasiului pe spate. Acesta, din motive de matrita ieftina si sticluri mai putine, era prea evident in geamul lunetei, strapungand hidos tablia mesei si pozand hilar in geam. Cu freza din dotare, s-a putut indeparta o parte din bint, pana sub masa, astfel incat sa nu se mai vada urat in geam. Masa a fost acoperita cu o tablie noua, din stejar, care ascunde gaura din fabricatie…

Totodata, intreg mobilierul a fost restilizat si melaminat cu imitatie de furnir stejar. Canapelele au fost tapitate cu motive traditionale iar aragazul a primit capac emailat alb si igienic. Chiuveta neagra a fost inlocuita cu una din inox si transformata astfel incat sa fie folosita ca si sauna cu pietre de sare, asa cum este clar specific firmei amicului Peter, de la  Compania Ibek Saune din Covasna. Pe podea a fost aplicat linoleu imitatie de stejar si la final rulota a fost inmatriculata corespunzator firmei de care apartine. Au mai fost rectificate stopurile pe spate, dotate apoi cu lumina galbena de semnalizare, iar triunghiurile rosii, specifice unei remorci, au fost pictate corespunzator.

Pentru conformitate, rulota a fost trimisa pe malul lacului Amara, cu o familie de turisti din Sibiu, pentru a fi testata in conditii de turism autohton. In aceasta actiune a fost implicat un vehicul Lada Samara, apartinand unui alt amic, dl. Dragos din Sibiu, care s-a oferit voluntar pentru misiune, prilej cu care si dumnealui a testat noua sa Lada cu imbunatariri si personalizari. Dupa sedinta foto, Lada a fost pregatita de expeditie pentru azi, iar rulota s-a reintors la Atelierele PanArin pentru sustinerea proiectului de reproducere a primei rulote prognosiene.

Vom reveni cu detalii saptamana viitoare intr-o transmisiune directa de la inaugurarea acestei prime rulote!

Leave a response!

Adăugați un comentariu mai jos pe tema materialului prezentat.

Fiți amabili. Nu înjurați. Rămâneți pe topic. Fără spam.