GAZ 12 ZIM – DeAgostini
Aseara tarziu, gratie unui bun prieten, am putut si eu sa tin in mana noua revista DeAgostini cu minunatia sovietica in stare ireprosabila. Rasarita dintr-un trecut pierdut in negura comunismului, masiva limuzina trezeste amintiri oricarui pasionat de automobile. Masina a fost prezenta si in tara noastra, eu mi-o amintesc foarte bine pentru ca am si calatorit cu asa ceva. Tatal unui coleg din Constanta era sofer la Consulatul Sovietic si de cate ori putea, cand se ducea cu masina la spalatorie, ne lua si pe noi copii sa ne plimbe pana la marginea orasului. Imi amintesc profunda impresie lasata copilariei mele de comfortul extraordinar oferit de masina. Era poreclita “Lebada neagra” din pricina modului elegant in care se balansa din suspensii.
Ca si macheta, consider un exemplar foarte reusit al celor de la DeAgostini. Impresionanta si bine realizata comparativ cu alte modele DeAgo, cel putin cea care a ajuns la mine. Curat lucrata, fara mizerii si bavuri excesive, macheta pierde din calitate prin interiorul nearanjat corespunzator. Ca lipsuri nu pot sa nu remarc butonul de stergator de parbriz, element destul de evident pe bordul elegant al masinii. Stiu ca limuzina de la Consulat avea si oglinda laterala pe partea soferului, dar posibil ca acest accesoriu sa fi fost adaugat ulterior. Numerele de inmatricurare nu imi spun nimic. Nu sunt nici de ambasada romaneasca, nici de corp diplomatic sau altceva romanesc… In rest, numai de bine!
PS – fireste ca pana la miezul noptii era demontata si preparata pentru interventii si imbunatatiri. Sigur imi doresc un al doilea exemplar pentru punerea lui pe sinele de cale ferata! Am mai vazut candva una, tot la Constanta, era un soi de masina mortuara neacoperita!
Si pentru mine era sarbatoare cand soferul unei intreprinderi ce-si avea garajele in curtea noastra, ne plimba cat de putin cu limuzina ce inlocuise vechiul Buick. Mai tarziu, m-am lafait mai mult in cea ce apartinea unui prieten, inginer pe santier (doar unul ca el isi putea permite consumul generos al Zim-ului).
Daca nu ma insel, cea transformata pentru calea ferata, pe care am avut norocul s-o vad, era pe undeva pe la Cheia si reprezenta summum de lux ce mi se putea ivi in fata ochilor, in Romania de atunci (anii ’60).
Cum eu sunt abonat, trebuie sa aman intalnirea cu aceasta macheta pentru sfarsitul lunii…
Leave a response!