Nu-i de joaca cu “jucariile”
Usor si frumos este sa te joci cu “jucariile”! Spun “jucarii” pentru ca asa apar unora si pentru ca asa m-au catalogat unii observatori de profesie commentaristi… Material scris pentru a fi CITIT!
Ca cica e simplu sa iei piesele printate, sa le dai o vopsea si apoi sa te mandresti cu ele. O fi simplu, daca asa cred ei. faptele sunt altele…
Munca de-a jucariile nu este insa o joaca. Presupune multe altele pana cand se ajunge la “mandrie”… Totul incepe cu documentarea. Intensa si profunda. Nu poti face o macheta fara sa stii date despre original, dimensiuni, utilitate si mai ales istoria masinii reproduse.
Apoi incepe nebunia. Masuratori, calcule, desene, comparatii cu imagini. Imagini care de cele mai multe ori nu sunt edificatoare 100%. Urmeaza proiectarea pe calculator pornind de simple schite. Pe ca;culatorul meu, nu undeva in China… Apoi testarea pe print (in cazul celor printate 3D), pentru ca nu intotdeauna socoteala de pe monitor se potriveste cu cea de pe masa de lucru si cu piesa rezultata in mana.
Trebuie probate, verificate, rectificate…. ehe, modelismul asta nu e chiar asa de simplu. Sa iei o piesa, dai cu pensula pe ea si gata….
Cel putin in cadrul Proiectului Bucegi, munca de preparare a durat cel putin un an pana cand am ajuns sa tin prima cabina montabila in mana. Din print lucrurile nu ies netede si perfecte ca din matrita de turnare. Munca impreuna a inceput cu greu si a continuat cu si mai multe greutati. Trebuia sa gasim solutii pentru ca piesele sa poate fi transformate din desene 3D in repere printabile 3D…. Chestii total diferite. De exemplu, cabina de Bucegi din ultimile realizari, difera enorm fata de cea a pacientului zero.
Pacientul zero a fost lucrat pe un sasiu din forex, dupa care am facut prototipul actual de 114.
Multe s-au schimbat intre timp. Au urmat ore si ore de munca, de gandire, de reproiectare astfel incat piesele sa se combine intr-un tot unitar. Proiectarea si combinarea reperelor astfel incat sa rezulte un ansamblu armonios intre diferitele tipuri de sasie si de dotari ale acestor sasie.
Zeci de teste, zeci de rectificari, iar documentari si iar probe cu piesele rezultate. Si astea au fost facute tot acasa. Nu-i deajuns sa ai desenul unei cabine ca sa iasa o serie intreaga de machete. Cabina este doar o piesa din multitudinea de repere necesare.
Cam asta ar fi de zis despre proiectarea si pregatirea machetelor din seria Bucegi. Nimeni nu a venit sa imi dea degeaba un desen, o schita, un plan. Toate piesele au inceput in mintea mea si apoi au ajuns in calculatorul meu ca si plan de lucru in 2D, pentru ca mai apoi sa fie transformate in repere 3D. Am si doi amici care ma ajuta la transformarea reperelor in proiect 3D. Nu sunt singur, dar si asa este greu.
Si nu s-a terminat aici. Repererele 3D trebuie finisate. Numai cine nu a muncit la asa ceva nu stie cata munca este in spatele unei cabine reusite. Debavurarea si finisarea initiala. Montarea ei din piesele componente, pentru ca de la printare nu vine o cabina de-a gata, intreaga, tocmai buna de semnat si pus pe macheta.
Urmeaza, dupa intarirea pieselor, o prima finisare. La smirghel graduat, la pile de diverse profile, pana cand se obtine o forma rectificata. Cam 3 ore de slefuire dureaza o cabina la prima rectificare. E greu si pentru un om sanatos, daramite pentru unul bolnav ca mine. Dupa 3 ore de slefuit, de praf inghitit si de oboseala fizica, va jur ca nu mai conteaza nimic si ca nu mai sunt apt sa mai fac ceva…
Efortul nu se termina. Urmeaza chituirea primara pentru rectificarea si acoperirea fisurilor si a fantelor de imbinare. Dupa cateva zile de uscare alta slefuire, alt efort, alt praf inghitit…. Pe urma, partea cu sprituirea de chit la spray. Obositoare si periculoasa. Toxica as putea spune dupa ultimile mele patanii. Nu pot sta cu tifon la gura ca se aburesc ochelari. Trebuie o masca cu filtru si nu am. Asa ca dau la spray cu o carpa uda pe care o tin cu mana la gura. Ca sa rotesc cabina trebuie sa iau carpa pe la gura sau sa las spray-ul jos. Vara e mai usor…
Dupa alte zile vine randul pentru slefuirea fina, rectificarea fantelor, a canturilor, debavurarea chederlor de geam si alte maruntisuri pe care nu ma mai obosesc sa le enumer… Destule! Multe!
In paralel se lucreaza la sasiu. Multe ore…. Multe repere de finisat, de imbinat si apoi de montat. Arcuri, roti, diferential, sistem de directie, suprasasiu, elementele auxiliare, suport rezerva, rezervor, bare, antenele, baterie, butelii aer si multe alte maruntisuri… Toate astea au fost gandite si proiectate de mine, pentru ca mai apoi sa ajunga pe masa de montaj.
Vine randul vopsiturii… cu tot ceea ce implica vopsirea. Foarte dificila in conditii de iarna, dar dificila oricum. Vaporii toxici te inconjoara. Cauti sa dai repede si sa deschizi geamul… asta vara desigur. Iarna cauti sa fugi cat mai repede si cat mai departe…
Dupa alte zile, incepe nebunia. Piesa cu piesa se realizeaza finisarea si vopsirea si mai apoi montarea reperelor. O intreaga nebunie. Cu lista pe masa incepe treaba de migaleala. Pus faruri, ornamente, antene si alte si alte repere pe care iar nu le mai enumer.
Vine si ziua in care trebuiesc montate geamurile. Fireste ca parbrizul iti scoate peri albi la fiecare cabina… Merg inainte si dau bataie cu oglinzile, pictarea reperelor mici, chedere, rame, busoane, etc…. Apoi, fuga la imprimanta si confectioneaza inscriptiile. Cauta poze documentare, fa masuratori, realizeasa sigle, numere, inscrisuri si logo-uri apoi printeaza decalurile. E frumos la final cand zici ca e gata si vezi ca ai uitat esapamentul, sau mai stiu eu ce detaliu de temperament care fura din frumusetea unei machete. Si asta dupa ce ai facut pozele, ai scris un articol (daca mai ai putere sa faci si lumea sa se amuze la citirea lui – e preferabil), ai pus poza pe net si ai vazut ca ai uitat nu stiu ce. Sau mai grav iti spune un cititor ca ai uitat ceva…. mai mare rasul!
Nu am circumsatante atenuante, dar nici nu imi da bine ca dupa toate astea, sa vina cineva si sa zica (uneori justificat, dar asta foarte rar), ca lucrarea ta e nu stiu cum, ca are o dunga nu stiu cum, ca nu e cum stie el ca era…. desi nu s-a documentat niciodata. Se mai trezeste cate un moderator agramat si ingamfat de pe vreun forum sub dictatura, care iti zice ca nu ai ce cauta acolo, ca nu-l intereseaza ceea ce faci, ca nu e meritul tau, ca stie el ca nu stiu cine a a facut macheta nu stiu unde in ce tara, ca RoboFun a printat-o si ca eu am pus eticheta…. Oripilant si enervant. Cand de fapt eu cu materialele mele, am adus trafic si prestigiu acelui forum pe care m-am obosit sa postez sute de materiale. Nu poze cu ce am in vitrina, ci materiale elaborate, pentru care nu am cerut osanale. Dar cel putin respect cred ca mi se cuvine. Nu hblamare si banare pentru ca imi place ceea ce fac…
Cu toate acestea, mai gasesc puterea sa continui. Visul meu este de a realiza cat mai multe machete pe baza de Roman Diesel si de SR Bucegi/Carpati. Cat mai multe si cat mai am puterea sa o fac. Toate astea ma costa. Timp, mult timp. Materialele costa si ele. Vopseluri, chituri, autocolante, toner si cerneala de imprimanta. Si timp, mult timp.
Trebuie sa aleg uneori intre dirunta sa fac ce visez, noi modele la colectie, sa lucrez pentru a face bani de materiale pentru continuarea proiectelor, sau sa lucrez pentru prietenii dezamagiti ca nu le fac si lor cate un camion pe zi…. Si sunt multi! Si eu sunt singur, batran, obosit si prea sarac pentru a continua nebunia asta. Tot ce imi doream era sa fac un Muzeu al Machetelor romanesti…. Aiurea, de unde sponsori, de unde bani, de unde putere? Fortele mele scad pe zi ce trece. Punga se subtiaza zilnic. Pe langa materiale mai trebuiesc medicamente, mancare, costuri de intretinere. Peste toate astea, se mai trezeste cate unul care vrea moca sau aproape degeaba cate ceva, pe motiv de inflatie. O fi inflatie, o fi economia mondiala in coma, dar eu la fel muncesc. Tot atata efort depun, tat asemenea costuri am la productie si tot mai putin timp. Dar, inca mai trag pe cat pot eu sa o fac.
Zic Doamne-ajuta cand termin o macheta si apoi iar Doamne-ajuta sa mai pot incepe una! De la capat. Alt model, alta gandire, alta proiectare…. Asta daca ma mai lasa timpul, finantarea, puterea!
Pe de alta parte, ma mai pasioneaza foarte tare sa combin repere din machete realizate de IXO de pilda si sa obtin camioane romanesti cunoscute. Ei au diverse repere realizate deja. Au matritele. Nu trebuie decat sa le conbine si sa obtina ceva nou. De pilda iata prima mea combinatie pentru a rezulta o masina de butelii Roman Diesel.
Apoi alta combinatie din care am facut un camion Roman Diesel civil si chiar unul militar.
Si nu in ultima instanta, iata combinatia din care a rezultat o cisterna Roman Diesel.
Dovada ca se poate face si pentru pasionatii din Romania cate o macheta indragita de colectionari, fapt pentru care chiar le voi face propunerea aceasta cat de curand. Eu am multe astfel de idei, dar buzunarul nu imi permite sa cumpar camioane de sacrificiu din care sa realizez modele noi.
Munca mea nu se termina aici. In tot acest timp fac poze pentru documentare, adun materiale de prezentare. Gandesc articole si imi ia destul timp sa scriu materialele si sa le prezint pe blog si pe facebook ori pe diversele forumuri unde sunt membru si unde sunt respectat. Nu am cerinta de a mi se ridica o statuie, dar cel putin pretind sa fiu respectat si sa nu fiu huiduit pentru ca imi plac masinile romanesti iar moderatorilor nu le plac….
In plus, bogul meu contine toate informatiile despre lucrarile mele. Nu am timp sa aprofundez mai mult, sa fac documentari pas cu pas. Cate sa mai fac? Trebuie sa raspund zilnic la zeci de intrebari ale celor care nu se omora sa citeasca materialele mele, daramite sa mai dea un like sau un clik sa intre pe blog. De reclama nu mai zic nimic. Blogul acesta din reclama se tine fizic, dar acestea sunt putine iar cei care mai intra pe ele sunt si mai putini…. Asa ca Dumnezeu cu mila! Cat voi mai putea, voi continua. Nu stiu insa cat ma mai tin bateriile!
Leave a response!