Home » Tunare Masinute

Politia reconditionata

16 September 2013 No Comment 2,320 vizualizări

Printre primele masinute aparute in comertul socialist de dupa revolutie, au fost si unele chinezarii care ma incantau la acea vreme, nu atat prin fidelitatea reproducerii, cat mai ales prin simpla lor aparitie in peisajul machetistic din Romania. Astfel, de prin Constanta acelor ani, cumparam aceasta masina de politie, cu girofare verzi, din LED-uri, (mare lucru la vremea aceea), care oscilau alternativ la apasarea pe capota, in timp ce o doza piezoelectrica scotea sunetul unei sirene. Timpul a trecut neiertator peste macheata mea. Montajul s-a exfoliat, vopseaua s-a cam ingalbenit iar nichelajele au diparut.

Astazi am decis restaurarea jucariei de care ma leaga amintiri frumoase.  Dupa demontarea si curatarea machetei, am revopsit reperele enumerate. Stopuri, faruri, manere usi, ba chiar am pictat si la interiorul capotei, motorul si cateva accesorii. Stopurile pe spate au primit culori adecvate si am facut rama neagra de cauciuc in jurul lor. Ledurile verzi de pe plafon, crapate de timp, au fost inlocuite cu cu altele noi, rosu/albastru. Oglinzile retrovizoare au primit si ele nichelajul corespunzator si rama de cauciuc negru. In final, batrana masinuta de jucarie si-a recapatat o parte din stralucirea de odinioara!

Leave a response!

Adăugați un comentariu mai jos pe tema materialului prezentat.

Fiți amabili. Nu înjurați. Rămâneți pe topic. Fără spam.