Reconditionarea unui Wartburg -1
Cautand prin cutiile mele cu resurse, am gasit o masinuta ce mi-a incantat copilaria in vechiul regim. Masinuta are o istorie frumoasa. In acele vremuri tulburi, de restriste, ca si acum dealtfel dar in alt mod, astfel de jucarii se gaseau cu greu si se vindeau repede. In Constanta, orasul copilariei mele fericite, langa piata Grivitei, se afla un magazin de marfuri cu pret redus, unde erau comercializate diverse produse cu defecte de fabricatie sau chiar romanesti refuzate la export. In acel magazin, am gasit aceasta jucarie, ce costa pe vremea aceea numai 100 de lei. Produsul nou fiind in magazin 250 de lei. Stimulat de colegii de clasa si vecinii cu care faceam intrecere in spatele blocului cu diverse jucarii, mi-am adunat banutii si intr-o seara minunata, impreuna cu un amic, ne-am infintat in magazin pentru achizitie. Imi amintesc ca din cele 8 masinute aflate la vanzare, numai la una functiona si motorul si directia si cum plin de pasiune am platit suta de lei si am plecat acasa cu masinuta in brate tare fericit. Cum banii pentru cumpararea ei fusesera stransi in mare taina, din ce mi se dadea pentru la scoala si din maruntis, restul de la cumparaturi subtilizat periodic si depus in pusculita, teama pentru ca mama sa nu ma certe si sa imi confiste averea dobandita ilicit, m-a determinat sa abordam o tactica de invaluire. Astfel, am incredintat cu strangere de inima jucaria amicului, care urma sa vina mai tarziu la mine acasa cu ea, pasamite sa i-o repar, apoi am fi inventat noi un schimb intre produsele noastre si astfel scapam basma curata. Zis si facut! Am ajuns acasa si plin de nerabdare asteptam cuminte sa sune la usa amicul disperat. Orele treceau, seara sa instalat si prietenul nu mai sosea cu jucaria mult asteptata…
De unde reiese ca socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa?
Prins cu mata in sac (pardon, cu Wartburgul in cutie) de catre parintii lui, care se intorsesera neprevazut acasa la el, inainte ca acesta sa ajunga, acestia l-au torturat pe bietul copil pana cand, doborat de asaltul parental, acesta a recunoscut marsavia. Urmarea, adus de urechi de catre mama sa, la ora 9 seara, sunau cu avant revolutionar la usa mea. Dupa introducerile de rigoare, istoria a fost dezvaluita si amandoi ne-am luat papara binisor. Jucaria afost depozitata “bine” de mama si toate eforturile mele de a o recupera au fost zadarnice multa vreme. Abia la vacanta de vara, multumita ca odrasla a luat premiul 2 la scoala, mama mea a hotarat ca este timpul sa intru in posesia multravnitei jucarii, nu mai ca, intre timp, bunica la fel de binevoitoare, facand ea curatenie, a gasit jucaria dosita si considerand ca in clasa a 7-a sunt prea mare pentru asemenea minunatie, a incredintat comoara unei vecine care trebuia sa i-o dea lui fisu cadou de ziua lui taman saptamana aceea. Va dati seama ca m-am infintat la usa lor si am sunat si batut un usa, pana cand, induiosata de lacrimile mele, batrana lui bunica a sterpelit cadoul din sifonier si mi l-a dat inapoi. Nu mai incapeam nicaieri de fericire. Am zburat la electrice si mi-am cumparat baterii si in juma de ora eram cu gasca in spatele blocului, la primul meu raliu cu masinuta mea cea noua, de care eram tare mandru, chiar daca girofarul nu se aprindea, fapt pentru care era trecuta la marfuri cu pret redus. Beculete asa de mici nu se gaseau in vremea aceea si multa vreme am cautat sa improvizez luminita de pe acoperis, pana cand, un alt vecin, a stricat un avion chinezesc plin de beculete, din care plin de avand am subtilizat un beculet inainte ca jucaria lui sa sfarseasca la gunoi aruncata de parintii sai. Aceasta masinuta mi-a incantat o parte din copilarie si am pastrat-o bine in toti acesti ani, pana cand fiul meu, ajuns la vremea cand putea sa tina o telecomanda in mana, a trecut titular pe actele jucariei si a exploat-o pana dincoace de revolutie, aducand-o in stadiul actual, adica fara teleconamda, care cine stie pe unde s-a pierdut, fara motor, care a cedat nervos in urma deselor interventii ale juniorului cu creionul in mecanisme, fara girofar si fara rotile originale. Mai lipseste prisma de la faruri si antena, dar asta nu ma va impiedica sa restaurez minunatia, despre care, va voi informa cu mare satisfactie. Sper sa reusesc cat mai curand sa o dotez cu elementele de comanda si de tractiune si apoi sa fac o cutie de comanda cu fir. Masinuta a avuta asa ceva si directia se misca prin intremediul unui cablu coaxial de otel prin care trecea un fir ce tragea de elmentele de directie. Acestea au disparut in timp, dar acum voi folosi un alt dispozitiv, pe baza de servomecanism si actionare prin potentiometru, respectiv voi folosi un montaj similar celui inovat de mine pentru actionarea macazelor si prezentat AICI. Cum rotile originale au disparut de mult, am reusit sa gasesc prin cutiile cu maimute, 4 roti identice si cat de cat la dimensiunea necesara Warburgului meu antic.
Lucrarile au demarat prin curatarea componentelor si prin reabilitatrea sistemului de tractiune, restaurat in proportie de 90% din piesele originale. Am folosit diverse pinioane de prin jucarii chinezesti si am reconditionat motorul ars, rebobinandu-l! Voi reveni cu detalii! Sper sa pot reconstrui prisma farurilor si sa dotez jucaria cu lumini de pozitie si girofar! Daca sunt persoane care mai au prin casa astfel de jucarii descompletate, ma ofer sa le cumpar pentru reconditionare. Vreau sa refac o colectie de astfel de jucarii din vremea comunismului. Mi-am amintit ca am avut si un ARO si o Dacia 1300 de militie, jucarii care sau pierdut in tumultul vietii!
Leave a response!